marți, 8 decembrie 2015

A fost depusă la Camera Deputaților "Propunerea legislativă privind declararea UDMR drept organizatie ilegală, anti-constituțională și anti-statală"

"Propunerea legislativă privind declararea UDMR drept organizație ilegală, anti-constituțională și anti-statală" a devenit o necesitate de auto-apărare a statului român în fața separatismului etnic care amenință, mai nou, cu violența extremă. Proiectul de lege, depus astăzi la Camera Deputaților, prevede scoaterea Uniunii Democratice a Maghiarilor din România (UDMR) în afara legii și interzicerea activității sale pe teritoriul statului român.
Această propunere are la bază faptele săvârșite de organizația amintită, știut fiind că aceasta desfășoară de ani buni pe teritoriul statului român activități împotriva unității statului român, a caracterului său național și indivizibil, așa cum este definit de Constituția României. Cel mai grav fapt recent care dovedește pericolul pe care îl reprezintă UDMR pentru statul român și pentru siguranța cetățenilor săi este atentatul terorist plănuit pentru Ziua Națională de liderul formațiunii HVIM din Târgu Secuiesc, Beke Istvan Attila.
Deși toate formațiunile maghiare, în frunte cu UDMR, s-au delimitat formal imediat de acest atentat care viza cetățenii români și copiii prezenți la sărbătorirea Zilei de 1 Decembrie 2015, UDMR a fost principalul finanțator al "Mișcării de Tineret 64 de comitate" (HVIM) de-a lungul anilor prin autoritățile locale conduse de lideri ai UDMR.
Toată clasa politică românească are datoria să sprijine acest proiect de lege, în caz contrar devenind părtașă la dezmembrarea României și la acțiunile separatiste, mai nou violente, pregătite de UDMR și de organizațiile maghiare complice și tributare acelorași scopuri de dezmembrare a României.
Acțiunile UDMR au devenit tot mai anti-românești, această formațiune asumându-și oficial misiunea de "recuperare" a "pământului natal", după cum a declarat de curând liderul UDMR, Kelemen Hunor. România nu poate tolera ridicarea de pretenții oficiale asupra teritoriului său indivizibil. În plus, Antal Arpad, lider influent în UDMR și ales local din partea acestei organizații, a amenințat recent statul român cu violențe ca în 1990 la Târgu Mureș dacă autoritățile insistă pe respectarea legii în județele Harghita, Covasna și Mureș. Altfel spus, România are în mod clar în UDMR un inamic în interiorul său care amenință cu violențe și cu separatism etnic, ceea ce situează formațiunea ca fiind una cu tendințe teroriste.
Pe ansamblu, mai ales în ultimii ani, dar de fapt de 25 de ani, adică încă de la înființare, UDMR a deschis un front oficial de combatere a art.1, alin.1 din Constituție și și-a asumat public rolul de a obține autonomia teritorială pe criterii etnice, ceea ce înseamnă contestarea statului român și un atac nepermis la adresa integrității sale. UDMR a folosit în ultimii ani pozițiile publice pe care le ocupă membrii săi, fie în Parlamentul României, fie în Guvern, fie în administrația locală, pentru a săvârși acte împotriva suveranității României, în acest sens UDMR afișându-și chiar colaborarea strânsă cu un Guvern străin, cel al Ungariei, în scopul subminării ordinii constituționale a României.
Pentru a pune capăt subminării statului român din interior, singura soluție pe care statul român o are la dispoziție este interzicerea prin lege a acestei formațiuni care desfășoară un joc periculos pentru siguranța și unitatea României, prevalându-se și de statutul său incert de ONG cu drepturi de partid politic.
Prezentul proiect legislativ nu este îndreptat împotriva comunității de cetățeni români de etnie maghiară, ca dovadă că ultimul articol din lege propune ca patrimoniul UDMR să fie transferat într-un fond special la dispoziția Guvernului României pentru a fi folosit cu adevărat pentru comunitatea maghiară prin organizare de cursuri de limba română pentru toate vârstele care să ajute la integrarea comunității maghiare.
Fondurile pe care UDMR le primește de ani de zile pe diferite căi de la bugetul de stat nu sunt folosite pentru îmbunătățirea condițiilor de viață ale comunității maghiare, ci pentru ostilizarea acesteia împotriva populației majoritare, pentru izolarea și enclavizarea comunității maghiare, în scopul creării unei regiuni maghiare desprinse de România în interiorul teritoriului național”, se arată într-un comunicat de presă a Partidului România Unită (http://www.partidulromaniaunita.org/).

miercuri, 27 august 2014

Despre autonomia "Tinutului Secuiesc"

Iată proiectul de lege privind ”statutul special al Ținutului Secuiesc” pe care UDMR dorește să-l depună în Parlamentul României și prin care se înființează o mică Ungarie în mijlocul României, scrie Ziarul Naţiunea. Prin această lege, UDMR dorește ca județele Harghita, Covasna și Mureș să intre într-o formulă organizatorică de tip statal care să fie guvernată de instituții paralele cu statul român, având drept de viață și de moarte asupra a tot ce mișcă și se întâmplă în cele trei județe. Legea UDMR propune însemne proprii ale unității autonome respective, bilingivsm (adică maghiara obligatorie), control deplin asupra școlilor, angajărilor, băncilor, pădurilor, resurselor, liniilor de transport, comuncațiilor, concesionărilor, alimentării cu energie electrică, dar și dreptul de a primi fonduri de la bugetul de stat al României pentru IMM-uri sau școli pe care însă autoritatea autonomă le folosește tot după bunul plac. Limba maghiară se va preda obligatoriu în cele trei județe începând din clasa a doua pentru toată lumea. Unitatea autonomă teritorială propusă de UDMR are un președinte al Ținutului Secuiesc, cu sediul în Târgu Mureș, dar și un buletin oficial, buget propriu, dreptul de a emite legi în interiorul unității care nu pot fi atacate la Curtea Constituțională a României! Atenție: ”Drumurile, autostrăzile, căile ferate şi apeductele de interes exclusiv regional care sunt determinate prin normele de aplicare a prezentului statut, fac parte din domeniul public al Ţinutului Secuiesc”. La fel și pădurile proprietate de stat din Ţinutul Secuiesc, minele, carierele de piatră şi exploataţii de turbă, imobilele statului din regiune și orice alte proprietăți ale statului vor deveni proprietatea ”Ținutului Secuiesc”. Aceată unitate autonomă va avea dreptul la cel puțin doi europarlamentari din locurile României, dar și locuri în Parlamentul României, iar toate funcțiile publice, inclusiv judecătorii, vor fi ocupate în funcție de etnie, însă oricum toți cei care au funcții publice trebuie să cunoască obligatoriu limba maghiară. Desigur că ”Limba maghiară, alături de limba română este considerată limbă oficială în Ţinutul Secuiesc”, iar ”toate aceste acte redactate, tipărite şi eliberate pe teritoriul Ţinutului Secuiesc vor fi recunoscute pe teritoriul întregii ţări ca acte oficiale”. Dar UDMR este generos. Populația dintr-o unitate administrativă din zonă care nu dorește să facă parte din ”Ținutul Secuiesc”, poate solicita strămutarea într-un județ limtrof în șase luni de la adoptarea legii. Acest proiect este dovada supremă că UDMR lucrează împotriva statului român și că dorește secesiunea etnică. Proiectul de lege al UDMR nu mai este anti-Constituțional, reprezintă direct desființarea Constituției și ruperea a trei județe din România din teritoriul național, creând un stat-enclavă pe criterii etnice!

Declaraţie de ultimă oră:

Jobbik – Ungaria să asigure autonomia secuilor, chiar cu riscul unui conflict

Gaudi-Nagy Tamas cere în numele partidului Jobbik ca Ungaria să intervină pe teritoriul României

Partidul de extrema-dreapta din Ungaria, Jobbik, solicita o pozitie ferma a statului ungar pentru sustinerea autonomiei teritoriale a Tinutului Secuiesc.
Intr-un comunicat postat pe site-ul partidului Jobbik, parlamentarul Gaudi- Nagy Tamas reitereaza pozitia partidului fata de relatia cu Romania si cu minoritatea maghiara de pe teritoriul ei.
“Ma aflam la Targu-Mures, unde ma interesam de la liderii Miscarii Tinerilor din cele 64 de Comitate (HVIM) despre situatia eforturilor pentru autoderminarea secuilor, cand am primit vestea ca Primaria din Targu-Mures nu permite comunitatii maghiare sa serbeze ziua de 20 august, data nasterii regelui intemeietor de stat, Szent Istvan. Autoritatile locale au invocat ca se tem ca maghiarii vor vandaliza piata, confiscata de statul roman de la franciscani si neretrocedata inca.”
- noteaza parlamentarul ungar.

Solicită protectorat

In consecinta, Gaudi-Nagy Tamas cere in numele partidului Jobbik ca Ungaria sa intervina pe teritoriul Romaniei.
“Toate aceste masuri dovedesc clar ca drepturile libertatii secuilor sunt ingradite. In conditiile actuale, ei nu pot trai liberi pe pamantul lor natal. Baza autodeterminarii lor nu poate fi alta decat obtinerea autonomiei teritoriale totale, iar pentru asta statul ungar trebuie sa asigure protectorat. Statul ungar trebuie sa reprezinte cu ferminate la nivel international problema autoderminarii si sa si-o asume chiar cu pretul unui conflict.”
- scrie sursa citata, reiterand astfel pozitia presedintelui Jobbik, Vona Gabor, de la tabara de vara din Borzont, Harghita.

Amintirea lui Martie Negru 1990

Parlamentarul Jobbik considera ca trebuie blocata initiativa de reorganizare teritoriala a Romaniei.
“Comunitatea secuiasca nu mai poate astepta ajutorul politicienilor. Asa cum a anuntat Consiliul National Secuiesc inca din 2011, chiar cu riscul unei opozitii pasnice, este nevoie de o autonomie pe modelul locuitorilor din Irlanda de Nord, celor din Tirolul de Sud sau a celor din Tara Bascilor.Trebuie blocata initiativa abuziva de a reorganiza teritoriile locuite de maghiari. Comunitatea maghiara nu trebuie sa dea inapoi, si, cu respectarea legii, sa serbeze ziua de 20 august. Maghiarii din Targu-Mures si secuii de pe Valea Nirajului au aratat un exemplu de impunere de respect prin opozitia fructoasa dovedita in 1990.”
- a incitat Nagy Gaudi-Tamas, amintind de conflictul interetnic romano-maghiar din martie 1990, soldat cu morti si raniti in ambele tabere.

Ameninţarea Kosovo

Jobbik solicita protectorat“Nici o comunitate nu poate trai in teama si in suprimare pe pamantul natal. Trebuie atrasa atentia Europei si trebuie comunicat ferm politicienilor din Romania ca in 2013 nu mai pot calca in picioare drepturile secuilor, fara ca acest lucru sa aiba repercusiuni.
Pentru comunitatea maghiara si secuiasca nu mai poate fi ocolita asigurarea drepturilor autoderminarii pe modelele functionale din Europa, cum este cel din Tirolul de Sud. Neasigurarea ei duce nu doar la un pericol existential pentru maghiarii din Ardeal, ci si la posibilitatea izbucnirii unui conflict sangeros pe modelul Kosovo. Evitarea unui asemenea conflict este in interesul oricarei natiuni cu o minte limpede.”
- a incheiat Gaudi-Nagy Tamas.
Sursa: ziare.com

Jobbik nu se lasă. Gata să își asume un război sângeros cu România

Activiştii partidului extremist ungar Jobbik urmează exemplul liderului lor, Gabor Vona, care este gata să-şi asume un conflict cu România pentru apărarea drepturilor minorităţii maghiare. Deputatul Gaudi-Nagy Tamaş afirmă, pe situl partidului Jobbik, că secuii din Transilvania “trăiesc în frică şi sunt oprimaţi în patria lor“.
Drepturile secuilor sunt îngrădite arbitrar, ei nu pot trăi liber în propria lor ţară“, adaugă parlamentarul. El susţine că singura soluţie este “autodeterminarea până la autonomia teritorială deplină” iar Ungaria trebuie să-şi asume reprezentarea secuilor în forurile internaţionale “chiar cu preţul unui conflict“.

În caz contrar, se poate ajunge la un conflict sângeros ca în Kosovo, avertizează Gaudi-Nagy.

Sursa: pesurse.ro

sâmbătă, 15 martie 2014

Prezentarea localitatii

Suprafata: 12848 ha
Intravilan: 677 ha
Extravilan: 12168 ha
Populatie: 8672
Gospodarii: 2861
Nr. locuinte: 1200
Nr. gradinite: 6
Nr. scoli: 6
Nr. licee: 1
Numele localitatilor aflate in administratie:
Racoşul de Sus, Căpeni, Biborţeni, Micloşoara, Bodoş
Asezarea geografica:
Oraşul Baraolt, precum şi satele aflate în administraţie (Racoşul de Sus, Căpeni, Biborţeni, Micloşoara, Bodoş) se află în partea de nord-vest a judeţului Covasna, în Depresiunea Baraoltului, între coordonatele paralela 46°4'30'' latitudine nordică şi meridianul 25°36'0'' longitudine estică.
Teritoriul administrativ al oraşului Baraolt se învecinează:
La vest cu judeţul Braşov;
La sud cu comuna Aita Mare;
La est cu comuna Băţani;
La nord cu comunele Vârghiş şi Brăduţ.
Zonă montană
Baraolt se află la aproximativ 50 km distanţă de principalele centre urbanistice din zonă (Braşov, Sfântu Gheorghe, Odorheiu Secuiesc)
Activitati specifice zonei:
Agricultură
Prelucrarea lemnului
Creşterea animalelor
Activitati economice principale:
Prelucrarea lemnului
Obiective turistice:
Zona Baraolt este propice dezvoltării turismului, agroturismului (la 30 de km se află peştera Mereşti şi alte rezervaţii naturale - Cheile Vârghişului, Ozunca Băi) vânătoritului cu un fond cinegetic variat (lupi, urşi, mistreţi, râşi) şi pescuitul (păstrăv, indigen, lipan)
Furnalul Bodvaj
Alte atracţii turistice:
Muzeul Depresiunii Baraolt
Casele memoriale ale scriitorilor maghiari din zona (Bóroti, Szabo Dávid, Benedek Elek)
Castelul Kalnoky
Castelul Dalnoki
Biserici monument (Biserica catolică din Baraolt şi cea reformată din Biborţeni)
Locuri de cazare:
Pensiunea Jazmin - Biborţeni - 6 locuri
Pensiunea Derzs - Baraolt - 21 locuri
Pensiunea Bella Kriszta - Baraolt - 10 locuri
Pensiunea Kalnoky - Micloşoara
Evenimente locale:
Zilele oraşului Baraolt, în ultima săptămână din luna mai
Târg de toamnă
Zilele Culturale ale Depresiunii Baraolt - a treia săptămână din luna noiembrie
Târgul de Crăciun al Meşteşugarilor - luna decembrie
Facilitati oferite investitorilor:
Centrul de Afaceri Baraolt unde 17 firme noi închiriează spaţii pentru producţie - funcţionează ca şi centru de incubare
Oraşul este racordat la sistemul de apă, canalizare, electricitate şi gaze naturale
30 ha teren potrivit pentru diverse investiţii (parc industrial)
Proiecte de investitii:
Reabilitare drum, trotuar, parcare
Alimentare cu apă, retehnologizarea staţiei de captare şi tratare, reţele de distribuţie, canalizarea menajeră, pluvială şi retehnologizarea staţiei de epurare din oraşul Baraolt